Dupa lupte
seculare cu strangerea de fonduri Dumnezeu ne-a ajutat si a aranjat lucrurile
in asa fel incat am putut ajunge in Turcia la clinica Anadolu, unde am fost
operata si a 4-a oara pentru efectuarea celei de a 5-a operatii cerebrale.
Luni 28 ianuarie 2013 la ora 13:30 am fost programata
pentru operatie. Mi-a fost putin teama
dar stiam ca sunt pe maini bune si ca totul o sa fie bine.
Nu mi-a fost incalcata increderea.
De ce imi era frica cel mai tare , de terapie intensive
unde in Romania stateam o zi si o noapte, am scapat. Doar vreo 30 de minute de
terapie intensiva au fost necesare, intrucat dupa ce am ajuns in salon unde ma
astepta mama, asistentele ma monitorizau
din sfert in sfert de ora luandu-mi tensiunea pulsul si febra, dar pentru mine
era extreme de comod. Ma uitam pe Protv international si parca chiar daca ma durea
fiecare centimetru din corp,ca nu durea atat de tare capul cat ma durea
taietura de la burta si zonele unde ,pe sub piele era montat catererul durerea
era mai suportabila distragandu-mi altceva atentia. Doctorul spunea ca sunt
dureri normale si ca vor trece dar imi era greu sa cred la ce intensitate
aveau. Nu vreau sa imi mai aduc aminte cum era in Universitar, o zi si o noapte
uitata in reanimare cu ochii pe pereti unde nu te baga nimeni in seama, unde nu
te intreba daca te doare ceva, unde nu iti dadeau apa. Ii multumesc Domnului ca
am ajuns undeva unde nu m-am chinuit a atat.
 |
| Poza facuta imediat dupa ce m-au adus in salon |
Seara la 17:50, am fost déjà adusa in salon. La ora
23.: mi s-a dat prima masa constand intr-un castronel cu supa, un suc natural
dulce si un iaurt. La 24:00 deja am fost ridicata din pat sa ies cu asistenta
si cu mama sa ma pimb pe hol, si nu am acum cum sa nu imi aduc aminte ca la noi
ma tineau o zi si o noapte in reanimare fara pic de apa, daramite sa imi mai
dea sa mananc iar luxul de a ma plimba l-am vazut dupa 2 luni.
Tot acest “rasfat” dupa o operatie foarte complicate pe
care eu am poreclit-o “operatia 2 in1”, deoarece s-a decis efectuarea cranioplastiei, cat si montarea unui cateter
din creier, pe sub piele pana in stomac unde se va revarsa tot lichidul din
creier pe care el nu mai are posibilitatea de a-l resorbi. Au ales sa se
chinuie acum, facandu-le pe amandoua decat sa ma taie a 6-a oara, supunandu-ma
unei noi anestezii si altor traume.
 |
| Asa arata operatia mea, ca o minge de tenis :) |
Dupa ce a vazut “live” ce este in capul meu a afirmat
ca intr-adevar asa cum s-a vazut si pe filme chistul lichid era imens, si a
trebuit mai intai sa ii scada presiunea si apoi sa imi monteze cateterul.
Vestea cea mare a fost ca nu mai este pic de tumora.
Mai mult, asa cum a banuit de la inceput domnul
doctor, odata cu scaderea presiunii din creier,mana si piciorul paralizate, se
vor despasticiza si le voi putea misca mult mai usor.
Totul pana acum a decurs nesperat de bine, pentru ca
erau operatii cu risc foarte mare, pentru ca exista posibilitatea sa nu support
nici materialul din care e reconstruit craniul pe o suprafata atat de mare si
nici cateterul pe care il am implantat in corp. Riscul de alergie si infectie
era mare dar am trecut peste si de aceea au decis ca joi 31 ianuarie 2013 sa ne
externeze urmand tratamentul acasa. Desi nu mai am pic de tmora Astrocitomul pe
care il am, pe care l-am avut este foarte perfid si recidiveaza cand iti este
lumea mai draga, chimioterapeutul a luat hotararea sa continui chimioterapia cu
Temodal, in aceiasi doza mare de 320mg, pe o perioada nedeterminata inca. Peste
trei luni sunt asteptata la control cu recomandarea ca pana atunci sa incep o
recuperare fizica de calitate, la care ma gandesc cu groaza noi fiind din
Slobozia si aici nu ai unde.
Acum zic eu ca ma simt bine dar se simt urmele
operatiei fiind sleita de puteri si usor ametita, lucruri perfect normale
spunea medical. Cu Domnul inainte si le-oi trece toate
