Vizitand patul de spital...

Dupa lupte seculare cu strangerea de fonduri Dumnezeu ne-a ajutat si a aranjat lucrurile in asa fel incat am putut ajunge in Turcia la clinica Anadolu, unde am fost operata si a 4-a oara pentru efectuarea celei de a 5-a operatii cerebrale.

Luni 28 ianuarie 2013 la ora 13:30 am fost programata pentru operatie. Mi-a fost putin  teama dar stiam ca sunt pe maini bune si ca totul o sa fie bine.

Nu mi-a fost incalcata increderea.

De ce imi era frica cel mai tare , de terapie intensive unde in Romania stateam o zi si o noapte, am scapat. Doar vreo 30 de minute de terapie intensiva au fost necesare, intrucat dupa ce am ajuns in salon unde ma astepta  mama, asistentele ma monitorizau din sfert in sfert de ora luandu-mi tensiunea pulsul si febra, dar pentru mine era extreme de comod. Ma uitam pe Protv international si parca chiar daca ma durea fiecare centimetru din corp,ca nu durea atat de tare capul cat ma durea taietura de la burta si zonele unde ,pe sub piele era montat catererul durerea era mai suportabila distragandu-mi altceva atentia. Doctorul spunea ca sunt dureri normale si ca vor trece dar imi era greu sa cred la ce intensitate aveau. Nu vreau sa imi mai aduc aminte cum era in Universitar, o zi si o noapte uitata in reanimare cu ochii pe pereti unde nu te baga nimeni in seama, unde nu te intreba daca te doare ceva, unde nu iti dadeau apa. Ii multumesc Domnului ca am ajuns undeva unde nu m-am chinuit a atat.

Poza facuta imediat dupa ce m-au adus in salon

Seara la 17:50, am fost déjà adusa in salon. La ora 23.: mi s-a dat prima masa constand intr-un castronel cu supa, un suc natural dulce si un iaurt. La 24:00 deja am fost ridicata din pat sa ies cu asistenta si cu mama sa ma pimb pe hol, si nu am acum cum sa nu imi aduc aminte ca la noi ma tineau o zi si o noapte in reanimare fara pic de apa, daramite sa imi mai dea sa mananc iar luxul de a ma plimba l-am vazut dupa 2 luni.

Tot acest “rasfat” dupa o operatie foarte complicate pe care eu am poreclit-o “operatia 2 in1”, deoarece s-a decis efectuarea  cranioplastiei, cat si montarea unui cateter din creier, pe sub piele pana in stomac unde se va revarsa tot lichidul din creier pe care el nu mai are posibilitatea de a-l resorbi. Au ales sa se chinuie acum, facandu-le pe amandoua decat sa ma taie a 6-a oara, supunandu-ma unei noi anestezii si  altor traume.

Asa arata operatia mea, ca o minge de tenis :)

Dupa ce a vazut “live” ce este in capul meu a afirmat ca intr-adevar asa cum s-a vazut si pe filme chistul lichid era imens, si a trebuit mai intai sa ii scada presiunea si apoi sa imi monteze cateterul. Vestea cea mare a fost ca nu mai este pic de tumora.

Mai mult, asa cum a banuit de la inceput domnul doctor, odata cu scaderea presiunii din creier,mana si piciorul paralizate, se vor despasticiza si le voi putea misca mult mai usor.

Totul pana acum a decurs nesperat de bine, pentru ca erau operatii cu risc foarte mare, pentru ca exista posibilitatea sa nu support nici materialul din care e reconstruit craniul pe o suprafata atat de mare si nici cateterul pe care il am implantat in corp. Riscul de alergie si infectie era mare dar am trecut peste si de aceea au decis ca joi 31 ianuarie 2013 sa ne externeze urmand tratamentul acasa. Desi nu mai am pic de tmora Astrocitomul pe care il am, pe care l-am avut este foarte perfid si recidiveaza cand iti este lumea mai draga, chimioterapeutul a luat hotararea sa continui chimioterapia cu Temodal, in aceiasi doza mare de 320mg, pe o perioada nedeterminata inca. Peste trei luni sunt asteptata la control cu recomandarea ca pana atunci sa incep o recuperare fizica de calitate, la care ma gandesc cu groaza noi fiind din Slobozia si aici nu ai unde.

Acum zic eu ca ma simt bine dar se simt urmele operatiei fiind sleita de puteri si usor ametita, lucruri perfect normale spunea medical. Cu Domnul inainte si le-oi trece toate