Operata la propriu din cap pana in picioare

Ce imi mai ramasese mie neciopartit din corp? : un deget, atunci hai sa il “rezolvam” pentru a se incadra in peisaj.

Duminica, 23 septembrie 2012 am plecat in Turcia,  pentru controlul obisnuit din 3 in 3 luni.

Am plecat cu mari emotii, pentru ca desi la controlul din iunie tumora mai regresase, situatia ramasese totusi incerta. A fost un control putin atipic pentru ca am facut si cateva investigatii in plus ca de obicei, ramanand cu sechele severe dupa toate cele 4 operatii si cele 6 luni de cortizon din decembrie 2011 pana in iunie 2012, disfunctionalitati ce trebuiau verificate. Cel mai neplacut a fost ca a tebuit sa fiu programata la chirurgie pentru ca de 3 luni de zile o trag serios cu degetul mare de la piciorul drept, sanatos chipurile, care in urma unei banale pedichiuri a copt continuu,  avand imunitatea extreme de scazuta, impiedicandu-ma sa mai umblu la el si    sa nu las unghia sa se incarneze unghia sa se incarneze.  Lunile au trecut, el se tot umfla, desi l-am uns cu toate leacurile babesti si de la farmacie. Nu este fitza ca am decis sa ma  operez acolo, dar eu doar ce terminasem chimioterapia pe luna septembrie cu doua zile inainte si nimeni aici nu s-ar fi riscat sa imi faca o astfel de interventie. Este un fenomen asta ca medicii din tara refuza imi sadea orice fel de tratament, temandu-se pe buna dreptate. Si imi sugereaza sa ii intreb pe cei de la Anadou pentru orice problema cat de micaDe abia am convins sa mi se faca o operatie dentara la un an dupa terminarea chimoterapiei, dar  acum! Am cerut inainte sa plecam niste diuretice de la o farmacie, pentru a estompa efectele sevre ale cortizonului, care retin apa in tesuturi. Mi s-a dat doar jumatate de pastila din doua in doua zile, ca nu cumva sa patesc ceva , cu recomandarea de a nu spune nimanui de unde le-am luat in caz ca mi se intampla ceva. A fost groaznic la operatie pentru ca mi s-au facut 4 injectii cu anestezie intr-un singur deget, dar acum slava Domnului este totul bine, chiar daca am stat atata timp cu infectia asta in corp si a fost foarte periculos.  Asta poate parea usor pe langa cele 4 operatii cerebrale, dar cand treci prin atatea si mai vin si lucrurile astea apparent minore  nu sunt usor de suportat deoarece ajungi la un fel de suprasaturatie. Prima data am fost programata la chimioterapeut, pana sa iasa rezultatul RMN-ului. Acesta mi-a spus ca chiar daca este totul bine voi continua chimioterapia, insa mi-a recomandat apoi sa ma programez si la un endocrinolog, intrucat nu a fost multumit de faptul ca eu nu ma desumflu de la cortizon, temandu-se ca acesta m-a dereglat hormonal intr-un fel, reactie advesa posibila. Vestile de la endocrinolog au fost bune oarecum, observand ca nu sunt grasa, ci pur si simplu plesneste pielea pe mine de umflata ce este, ceea ce anula o glanda tiroida data peste cap, care m-ar fi ingrasat desi eu nu mananc mai deloc si fac si destula miscare in situatia data. Mi-a recomandat o serie de analize pe care mi-a permis sa le fac in tara si sa i le trimit prin mail. Sper din tot sufletul sa nu fie problem sis a iasa bine.

A venit randul vizilei la radioterapeut,pe care l-am intrebat de o anume problema pe care se presupunea ca o am de la radioterapie, si persistand aceasta de peste 3 ani mi-a recomandat sa ma vada un pneumolog, pentru a clarifica “problema”, despre care nu o sa scriu nimic pentru ca nu este prea placut de auzit  asemenea detalii. Am facut o radiografie pulmonara detaliata si un test de respiratie care au iesit in parametrii normali, ceea ce l-a facut sa creada ca ceeea ce mi se intampla poate fi de la o alergie puternica, pe fondul imunitatii mele  scazute, si a celor ce s-au intamplat in 4 luni de spitalizare, recomandandu-mi niste pastille si spray-uri antialergice. Pentru a descoperi cauza a ceea ce mi se intampla am fost si in Slobozia la un medic, pentru ca eu nu sufar sa ma tratez numai in Turcia atunci cand nu este cazul, dar acum intrebasem multi medici si de la noi si nu aflasem un raspuns si se impunea a intreba si in Turcia ca ultima optiune . Am facut in Slobozia o radiografie a sinusurilor si atat si bineinteles nu am descoperit nimic.

Acestea toate pe care le-am descries mai sus au venit ca problem adiacente, dar cel mai important este ca tumora nu numai ca a regresat ci jumatate din ea a disparut cu totul. A fost mult mai bine decat se asteptau medicii dupa ce avusesem o recidiva atat de mare si de violenta .Continui sa ii surprind in continuare,  mi-au spus, si daca o tin in ritmul asta este posibil spera ei sa dispara de tot, dezideratul meu suprem. Este totul bine, dar asta nu m-a impiedicat sa continui chimioterapia si de data asta cu o doza si mai mare, de la 290 mg. la 320mg., tinand cont de faptul ca eu am luat in greutate din cauza atator luni de cortizon.

Atat chimioterapeutul cat si profesorul de radioterapie mi-au recomandat sa vin la control peste alte 3 luni dar le-am raspuns cat de poate de sincer ca noi nu mai avem  bani pentru o venire in Turcia, atat de repede si le-am spus ca le voi trimite un RMN facut in tara si bineinteles ca au fost de accord, intelegand situatia.

La aflarea vestii ca voi continua chimioterapia am ramas blocate si eu si mama, nu pentru faptul ca aceasta nu imi va prii, ci pentru ca Dr. Lazarescu, singurul oncolog din judetul Ialomita, de la Spitalul judetean Slobozia a spus ca nu imi va mai da Temodalul, chimioterapia de care am nevoiepentru ca mi-a dat 6 luni si statul nu mai deconteaza, aberatie enorma deoarece el mi-a dat doar 2 luni, pe orimele 4 doze cumparandu-le din Turcia tocmai pentru a evita intalnirea cu dansul. Teoretic dupa cum spune el k numai 6 luni sunt decontabile ar trebui sa mai am dreptul la inca 4 luni. Incertitudinea ca vom putea procura medicamentul, ne-a determinat sa cumparam iar doua doze de Temodal din Turcia,nepermitandu-ne sa amanam inceperea tratamentului in cazul in care acest domn doctor refuza din nou sa ne dea reteta.  Asa s-au cheltuit ultimele doua mii de euro pe care ii mai aveam.

Dar vai! Cum sa imi regreseze mie tumora cand oncologul de la noi, stimabilul  Gheorghe Lazarescu decisese sa imi inchida dosarul, fiind convins ca voi muri, Temodalul nefacandu-si efectul in acceptiunea lui inerta.

Se pare ca totul merge spre bine si acum mai mult ca niciodata astept sa fac operatia de cranioplastie.

 Dar cu ce Doamne, cu ce? Intrucat totul costa  si nu avem posibilitatea.

http://observator.a1.ro/social/Ajut-o-pe-Alexandra_61518.html

Un nou capitol din romanul” Se intampla in Romania”

Macelul calaului oncolog Gheorghe Lazarescu de la Spitalul judetean Slobozia

Daca imi inchipuiam ca mai rau ca la Spitalul municipal/ universitar Bucuresti nu se poate. convingerile mi-au fost demontate de practicile anti biotice ale medicului oncolog Gheorghe Lazarescu de la Spitalul judetean Slobozia.

Dupa ultima recidiva din martie 2012, cea mai violenta de pana acum , nu s-a mai putut interveni chirurgical, din cauza proastei amplasari, radioterapia ar fi fost ineficienta datorita dimensiunii foarte mari si s-a recurs la o singura solutie, reinceperea chimioterapiei. Ne-am speriat foarte tare, si nu din cauza efectelor acesteia  sau pentru faptul ca regresasem cu 3 ani, ci, pentru ca asta insemna ca in fiecare luna sa mergem la spital, la singurul oncolog din judet, Dr. Lazarescu, despre care tot orasul stie ca refuza sa dea pacientilor reteta. Incercand sa evite intalnirea cu acesta, mama adecis sa cumpere 4 doze de Temodal din Turcia, suficiente pentru 4 luni pana la urmatorul control din iunie cu riscul de a cheltui  peste 2 000 euro, banii necesari urmatorului control.

Lunile au trecut si chimioterapia mea s-a terminat, si nu am putut  ocoli inevitabilul: intalnirea cu Dr. Lazarescu, stimabilul calau.

Ne-am luat inima in dinti si am purces in cabinetul doctorului, care bineinteles era in starea lui permanenta de agitare. Foarte nevrotic din nimic se adresa mamei cu apelativul cucoana

_ “Ce ai cucoana mata intelegi numai ce iti convine? “, asta doar pentru faptul ca a indraznit sa il roage sa repete o intrebare ,pentru ca are aparat auditiv si aude cu greutate. Ne-a recomantat sa ne ducem la IOB, Institutul Oncologic Bucuresti,  sa fiu acolo evaluata de doctorita Anghel, intrucat nu ne va da reteta. Daca mama a indraznit sa spuna  ca eu am fost deja evaluata recent de medicii din Turcia care ma diagnosticasera cu recidiva si imi dadusera tratament cu Temodal, aducand si toate actele necesare doveditoare si ca este canicula iar ea nu ma poate duce atata drum sa ma chinuie degeaba,  a inceput sa curga o lunga serie de jigniri: Cucoana esti nebuna! Si a scris in fisa mea ca “ mama refuza consultul la IOB”.

Am ajuns si la IOB, dupa un drum istovitor.

Am intrat in cabinetul doamnei doctor si i-am spus de unde venim si cine ne-a trimis iar dansa a izbugnit:

_ “ Doamna m-am saturat de Lazarescu asta al vostru!

_ Nu stiu de ce imi trimite mie toti pacientii lui?!

_ Eu nu am ce sa va fac deoarece fata dumneavoastra are recidiva si e de datoria lui sa va dea reteta.

_Daca acum descopera cancerul, o internam la noi si o tratam, facandu-i fisa aici, dar asa nu am ce va face

_ Eu nu sunt nici casa de sanatate nici  sefa lui!

Am cerut macar sa ne dea in scris ca am fost la dansa ca sa ne creada si sa ne transcrie reteta dupa cea pe care o aveam de la medicii turci, ca doar atat avea de facut

Bineinteles ca doamna doctor nu ne-a dat nimic la mana cum ca am fost acolo, insistand pe faptul ca este obligatia dansului sa isi trateze  pacientii.

A doua zi a trebuit sa mergem la Dr. Lazarescu pentru a ii spune ca am fost la Bucuresti. Nu am mai mers eu cu mama pentru a nu agita spiritele, desi noi nu aveam nicio vina de toanele lui proaste. Tatalui i-a spus ca eu nu mai am mult de trait,  Temodalul nu isi face efectul si il iau degeaba si ca nu are rost ca statul sa mai cheltuiasca bani cu mine, ca oricum mor, iar el imi inchide fisa si sa nu mai venim niciodata la el, desi statul nu m-a ajutat cu 1 leu, iar eu sunt in viata inca poate si din cauza tratamentului cu Temodal, intrucat toate terapiile au contribuit cate putin la vindecarea mea.

Inca o data sistemul si-a aratat neputinta sau mai bine zis reaua- vointa de a ma salva, exact ca in 2009 cand am fost data acasa ca nu mai am de trait decat 56 de saptamani, fiind in metastaza. Am demonstrat ca nu mor caii cand vor cainii, cum spune un proverb romanesc. Nu o sa mor nici acum, ca asa doreste doctorul Lazarescu.

In cele din urma, cu plangeri multiple la directorul spitalului si prezenta presei locale s-a sinchisit sa imi dea reteta. Mi-a dat doar de doua ori, pentru 2 luni, si mi-a spus sa nu mai vin luna viitoare la el, ca am facut 6 cure de Temodal si statul nu deconteaza mai multe, uitand, poate cu buna vointa ca noi am cumparat primele 4 doze din Turcia, pe banii nostri, iar statul nu mi-a platit  mie decat pt 2 luni si as mai avea deptul legal la inca  4.

Speram sa mai fi regresat tumora pentru a nu mai avea nevoie de chimioterapie. Daca Doamne -fereste!, medicii vor considera necesara continuarea tratamentului, o sa fiu nevoita sa intrerup tratamentul, pentru ca nu are cine sa mi-l dea in Romania.

Cazul meu nu este unic in ceea ce priveste confruntarile cu Lazarescu. Stand ore intregi la coada in fata cabinetului  dansului am aflat o multime de experiente horror ale altor pacienti, bolnavi de cancer. Asa se face ca oamenii mor in chinuri, deoarece medicul refuza sa le prescrie morfina, unei paciente care venise in trecut cu fratele ei, tot bolnav de cancer ii spunea de fiecare data cand il aducea la control:

_ Iar ati venit cu el?, in traducere libera nu mai crapa odata!?

Se pare ca doctoral Lazarescu vrea sa aiba drept de viata si de moarte asupra pacientilor lui( mai mult de moarte decat de viata).

O doamna destul de in varsta imi spunea ca ii tremura picioarele la gandul ca urmeaza sa intre in cabinet.

Asa se face medicina la noi, iar eu

AM OBOSIT SA MA LUPT CU ACEST SISTEM INEPT, cu medici si asistente ce se cred Demiurgi, ingamfati si zeflemitori.

Culmea este ca tocmai doctoral mi s-a plans ca nu mai face fata, ca sunt pacienti multi, iar el  e unul singur si ca si-ar da demisia cu cea mai mare placere, ca a obosit avand si un accident vascular in trecut, accident pe care pacientii vor sa i-l provoace din nou, deoarece sunt impertinenti si se poarta urat, fara pic de respect. Solutia este simpla: Iesi la pensie!!! Ca ai peste 70 de ani si Lasa-ne, lasa-ne!!!   

Un vers dintr-un cantec intreba retoric: “ Oare cand toate acestea or sa se termine. Astept si eu cu nerabdare sa se termine aceste abuzuri.

Despre mine, sau cicatricile iadului

Asa cum in istorie se raporteaza totul la marile evenimente ale omenirii: Nasterea lui Iisus Hristos, cele doua razboaie mondiale cand vorbin despre perioadele antebelice, interbelice sau postbelice, asa si viata mea se raporteaza la perioada de dinainte de operatie si la cea de dupa Nu pot vorbi despre mine ca despre un totunitar. Sunt doua entitati diferite intr-un singur corp . Corp care de fapt nici el nu mai este la fel.

1). Asa am intrat in spitalul Universitar Bucuresti:

Sanatoasa aparent, plina de viata

 Si asa am ajuns pe parcurs: dupa 2 luni de „ lagar”

Deznadajduita, asteptand sa mor, cheala, bolnava, paralizata.

Eram fericita si spun asta din tot sufletul. In 2009 eram studenta in anul lI la Universitatea Bucuresti, facultatea de linbi si literaturi straine, sectia polona- engleza, iremediabil indragostita de limba, literatura si cultura polona. Visam sa pot pleca cu bursa Erasmus pentru un semestru la studii in Polonia, sau macar la scoala de varapentru o luna. Imi placea foarte mult si caminul in care stateam, care doar ce se daduse in folosinta fiind complet renovat, scapand de gandacimea si gerul din caminul precedent. Toate mergeau ca pe roate si nimic nu prefigura nenorocirea si suferinta ce aveau sa vina in scurt timp. Aceasta experienta m-a marcat profund si iremediabil pentru toata viata. Inca nu am descoperit cine sunt cu adevarat, pentru ca acum sunt un fel de amestec intre trecut si prezent. Cand vorbesc cuiva despre mine vorbesc la trecut, pentru ca multe nu mai coincid din cauza imineputintei mele fizice care nu imi permite sa ma deplasez singura. Cum as putea spune in prezent ca imi place sa conduc sau sa inot, sa dansez, cand acum aceste activitati imi sunt straine desuete. Inca nu ma pot obisnui cu mine, cu conditia de pacient din care nu ma mai ridic. Cateodata spun ca imi este dor de mine , pentru ca cea din prezent nu sunt eu. Sunt prea ambitioasa si energica sa ma complac in aceasta stare de plafonare. In prezent toata energia mea se mobilizeaza pentru recuperare, asta devenind telul meu pentru viitorul apropiat. Cunosc foarte bine ce inseamna durerea, desertaciunea, neputinta asteptarea,   poate a unui tren care nu va mai veni niciodata. Ce nu te omoara, te face mai puternic, spune un proverb romanesc si tind sa cred k este adevarat, pentru ca perioada de 3 ani, din 2009 pana azi m-a schimbat profund, facandu-ma pe de o parte mai muternica si totodata mai sensibila. Am invatat multe, am descoperit oameni de tot felul. Daca ma vindec complet , i-as multumi Domnului ca mi-a dat o astfel de boala pentru ca in felul asta am avlat lucruri despre mine pe care inainte nici nu le banuiam. Nu mi-as fi inchipui vreodata ca sunt atat de puternica, dar consider ca este suficienta atata suferinta si ca am invatat ceea ce trebuia sa invat din acest cosmar, dar nu stiu ce plan are in continuare Dumnezeu cu mine. Eu abia astept sa redevin cea de dinainte din punct de vedere fizic, pentru ca asta ma doare cel mai tare acum. Vreau sa imi reiau viata din punctul n care am lasat-o, am abandonat-o fara voia mea. M ulta vreme am simtit ca nu traiesc decat biologic, pentru ca respir, imi bate inima si ca am murit spiritual. Este greu sa scriu despre mine ceva obiectiv pentru ca sunt un amalgam de sentimente si stari.