Jocul de-a baba oarba in creierul romanilor

Aseara nu puteam dormi din motive lesne de inteles si stateam si ma gandeam la cum se fac  operatiile in Romania, fara „GPS-ul” aceala despre care am mai vorbit, care nu te lasa sa tai vreun nerv vital.

Doamne ajuta, sa nu nimeresc vreun nerv! nu prea ii ajuta pe neurochirurgii nostri, ca vorba aceea unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Si asa se face ca un caz care pentru turci era unul banal: tumora cerebrala chiar daca uriasa, era bine amplasata, pacient tanar de 21 de ani, fara complicatii si boli de alta natura, a tebuit sa se lupte cu paralizia durerile oferite gratuit de ai nostrii aia prostii, fie ei medici sau guvernanti ce isi bat joc de domenii vitate ale societatii, ca doar nu mi s-o intampla tcmai mie!!! Tie poate nu!, dar eu am platit  cu varf si indesat incompetenta si nepasarea altora si am venit aici ca sa tratez raul facut de voi, astia carora nu va pasa ca trimiteti in focurile iadului inainte de termen pacienti care se vad afundati in nisipuri miscatoare fara voia lor.  

Inteleg ca au studiat intens si ar trebuie sa stie „ harta” creierului foarte bine, pentru a nu se produce vreun „ accident” sa gresesti si se intample sa ramana pacientul paralizat vreo 4 ani cel putin. Imi stiu casa foarte bine ca doar acolo am crescut  si am locuit vreo25 ani, dar daca stingi lumina tot risc sa dau cu capul in tocul usii sau cu piciorul in vreun scaun, asadar in nurochirurgie nu te poti baza prea tare pe intuitie, pe plesneala, sa folosesc un termen neacademic.

Bine, teoretic nu poti ca ..practic.... avem mii de pacienti macelariti si lasati legume.

M-au tot acuzat diverse persoane ca am ales sa ma operez in Turcia la  clinica Anadolu, care nu este cea unde a fost Andreea Marin, aceea fiind din cate am retinut eu Acibaden.

In decembrie 2012  a trebuit sa fac obisnuitul RMN din 3 in 3 luni. Nu am mai avut bani sa mergem tot in Turcia si am preferat sa il facem a o clinica privata din Constanta si sa le trimitem RMN-ul prin mail. Pe langa faptul ca mi-au comparat RMN-ul facut la ei cu unul unde nu aveam recidiva, care nu era ultimul facut in septembrie 2012 cel cu care trebuia comparat si m-au speriat groaznic, facandu-ma sa cred k mi s-a dublat tumora, desi eu nu aveam simptome care sa anunte o recidiva. Acum la RMN-ul facut lunea trecuta a reiesit ca nu mai am pic de tumora, poate cel mult o umbra o dunga din ceea ce s-a vazut in filmele facute. 100% o sa aflu dupa operatie. Cum sa nu fug ca” dracu’ de tamaie de sistemul medical romanesc daca medicii nostri nu au fost in stare nici macar sa ma diagnosticheze corect daramite sa ma trateze. Ei ar fi tratat probabil tumora cu doze in exces de chimioterapie, daca nu cumva imi spuneau ca o sa mor ca cu Astrocitomul nu e de glumit ca de asta nu scap toata viata, lucru pe care l-am auzit in Slobozia ca nu mai am de trait, cand se pare ca ar fi sanse luand in considerare regresia fabuloasa care s-a produs si procedeul de implantare a cateterului pe care o sa il fac maine. Daca Doamne fereste nu puteam sa strang banii pentru a ma opera aici in Turcia preferam sa mor cand se intampla sa se sparga chistul cu lichid decat sa ma omoare altii.

Minunea strangerii sumei de care aveam nevoie s-a produs la timp, intrucat nu mai puteam sa astept prea mult. Deja presiunea in cap este foarte mare si  a inceput sa ma doara, pe langa amorteala pe care o   simteam din tara. Nu imi fac probleme pentru ca sunt aici si  se poate interveni imediat. Daca eram acasa inebuneam amandoua de spaima. Mult a fost si putin a ramas. Maine   pe la  ora asta se termina operatie, sper eu cu bine, intrucat sunt programata la 13:30 si tine vreo 3 ore.

„ Un fleac ma ciopartesc”.

Operatie cu tensiune si sub presiune...

Luni, 28 ian. 2013 e ziua cea mare, este ziua „operatoare”, si toata viata imi va fi la fel.

Astazi in urma rezultaului de la RMN-ul facut ieri, s-a decis: Luni la 13:30 intru in operatie, o operatie iminenta.

Vestea buna, singura cred, este ca tumora gigant ce recidivase  in centrul creierului, in martie 2012, de care credeam ca nu mai am sanse sa „scap”, a disparut complet, observandu-se doar un firicel, o umbra de tumora. Prin ce minune nu stiu, dar Dumnezeu m-a ajutat si s-a retras.

In schimb, intr-adevar in creier s-a acumulat foarte mult lichid, ce trebuie drenat. Mi, s-a explicat ca tuturor li se formeaza lichid, dar creierul intreg, sanatos are proprietatea de a resorbi acest lichid. Din cauza celor din tara, care m-au mutilat, taind mult prea mult din creier in timpul celor trei operatii din Spitalul Universitar Bucuresti, unde medicina e la nivelul Evului Mediu, creierul meu si-a pierdut capacitatea de a resorbi lichidul ce se acumuleaza.

Singura solutie, care pe mine ma ingrozeste este implantarea unui tub de dren pe sub piele de la cap pana in abdomen. M-a asigurat neurochirurgul ca acesta nu se vede si nici nu se simte, doar ca va mai fi, pe langa taietura de la cap si o incizie mica la abdomen. Pentru totdeauna voi purta pecetea incompetentei, nepasarii si rudimentarismului sistemului de sanatate  roman si a medcilor romani.

Exact cum am anticipat mi se va face si cranioplastia, pe care o astept de 4 ani de zile, si doctorul m-a asigurat, ca in sfarsit o sa scap de arsurile si gheata pe care le simteam in timpul verii si iarna.

Era peste puterile mele sa imi imaginez un asemea calvar, cand am aflat prima data de tumora.

Operatia se face cu risc maxim, pentru ca presiunea in creier este foarte mare si intai trebuie sa aspire lichidul si apoi sa monteze drenul, cateterul. Linia mediana  a creierului este modificata si complica mult lucrurile

Acum astept ca cei ce aici sa repare raul imens pe care mi l-au facut conationalii. E frustrant cand ca gandesc ca as fi fost perfect sanatoasa daca as fi avut norocul sa ajung de la prima peratie, intr-o tara civilizata, care nu isi pedepste pacientii care din pacate au avut ghininul si tupeul sa se imbolnaveasca intr-un fel sau altul.

Si asa am mai primit cadou un hndicap, pe langa pareza, ca sa traiesti toata viata cu un cateter implantat din cap pana in abdomen de care stii ca depinde viata ta e groaznic.

Singurul risc este ca se poate infunda si  ar trebui sa imi dea de gandit cand or sa apara primele dureri de cap, si atunci o sa se impuna a fi inlocuit, chiar daca sansele sunt destul de mici si s-a intamplat la un numar restrans de pacienti. Bafta asta sper sa nu o am, ca pana acum am facut toate complicatiile posibile si poate macar asta sa ma va coleasca intrucat m-am saturat pana peste cap de starea asta de pacient, desi teoretic m-am externat de 4 ani din spital.

In drum spre patul de spital.

In ultimii 4 ani, am fost ca un bumerang, boala m-a transformat intr-un bumerang pe care oriunde si oricand l-ai arunca se intoarce in acelasi loc, in cazul meu, pe patul de spital, acest laitmotiv al existentei mele din 20. Ian. 2009 pana in prezent.

Se intampla ca anul acesta tot pe 20 ian, sa plecam catre internare, ca si in 2009 tot pe 20 ian. Ne-am internat in spital, la vremea aceea Spitalul Universitar Bucuresti.

Luni la ora 13:00 sunt programata la neurochirurgie, pentru a discuta despre operatie, probabil despre riscuri si in ce consta ea, iar la 13:30, la un nou RMN pentru a se vedea cum a evoluat chistul din data de 3. Dec. 2012, cand am facut ultimul RMN, si mi-au descoperit acest “butoi cu pulbere”.

Am fost atat de stresata de partea financiara a operatiei, temandu-ma ca nu vom putea ajunge, incat nici nu am mai avut puterea sa ma gandesc la dureri, la posibilitatea unui final tragic, etc. Privesc operatia asta ca pe o renastere, ca sansa mea la viata, la recuperarea mea totala: a parezei si stoparea pe veci a recidivelor.

Sper sa fie totul ok din punct de vedere financiar si in continuare sunt foarte nelinistita pentru ca am omis cranioplastia, pe care sigur or sa mi-o faca acum odata cu extirparea chistului, intrucat in mod cert, nu ma vor mai taia a 6-a oara, alta anestezie etc, etc. De fapt  noi am omis voit, pentru ca ni s-a parut exagerat sa cerem 30 – 40 mii euro cumulandu-le, fiindu-ne pur si simplu rusine cu o suma asta uriasa.

Fiind disperati sa scapam de pericolul iminent ce se afla in capul meu, mama a spus sa ne vedem salvate din asta si dupa aceea daca te faci bine lucrezi, strangi bani si iti faci tu singura cranioplastia.

Intr-adevar cand esti intr-o situatie limita nu te mai intereseaza decat supravietuirea, dar acum cand ma vad in situatia de a pleca, cu programarea facuta stau si ma framant,gandindu-ma la decizia medicilor de a cumula operatiile: “2 in 1.”

Totusi refuz sa cred k vom mai pati ca pe 8 mai 2009 cand eram cu bagajele facute pentru a pleca, asteptand masina sa ne duca la aeroport, si noua nu ne intrasera restul de bani de 5 mii de euro, pe care ni trimisese Primaria Slobozia, din cauza intarzierilor bancare. Toata lumea se urcase in masina catre aeroport si noi inca asteptam fisa de externare, eliberata numai in clipa cand contul meu era alimentat, lichidand datoria catre spital.

Imi doresc din tot sufletul sa nu mai am parte de astfel de peripetii si totul sa decurga normal.

Daca o sa fiu in stare  dupa operatie, o sa scriu in continuare pe blog pentru a descrie evolutia starii mele de sanatate

Exista o teama de neprevazut, si va rog mult sa va rugati pentru mine, pentru ca acum viata mea este in mainile Domnului si numai in El mai an nadejdea acum.

Tin foarte mult sa multumesc tuturor celor care au facut  posibila aceasta minune, plecarea mea in Turcia la Anadolu, pentru “ invierea” mea, in caz ca acesta operatie este primul pas spre insanatosirea mea completa. Am pariat totul pe o carte, viata mea sta in aceasta singura carte. Este totul sau nimic, si refuz sa ma gandesc la infrangere chiar daca sunt constienta k va fi  extrem decomplicat. O piesa de-ale formatiei Holograf, spunea asa: " Vreau o minune, vreau o minune-n viata mea,....."  

Perspective 2013

Un An Nou, aceleasi sperante, dorinte. Din 2009 incoace, imi doresc un an mult mai bun decat precedentul, spunand ca anul ce a trecut a fost ultimul cu mine paralizata, tumora recidivata. Au trecut 4 ani, in care cea mai arzatoare dorinta a mea nu s-a implinit. 2012, a fost un an negru, aproape ca 2009, cand am descoperit boala. Tumora a recidivat de doua ori, paralizia persista inca, asa ca nici acest Revelion nu a facut exceptie. Acum, dupa 4 ani, dorinta vindecarii complete este si mai arzatoare. De fapt eu am uitat sa mai doresc si altceva pentru mine. Intru in noul an cu speranta ca vom strange cei 25 000 euro necesari celei de-a 5-a operatie. Operatie in care imi pun toate sperantele, si pe care o astept cu nerabdare. Tot am mentionat pana acum cuvantul Speranta, dar nu stiu daca pana la urma este cuvantul corect pentru ca cred ,ca am uitat a mai sper e mult zis ,sper. In mod cert astept o minune, minunea vindecarii. Toti acesti 4 ani nu au fost decat o asteptare continua, care sper ca nu o sa se prelungeasca toata viata, dar cateodata refuz sa cred k recuperarea nu va veni niciodata si spun gata asta este ultimul an in care mai sunt asa. Inaintea sarbatorilor de iarna ii spun mamei. Te chinui tu acum sa prepari totul singura, dar mai ai “putintica rabdare”, ca la anul o sa fiu bine si o sa te ajut. „ Dezinertizarea trupului meu, ar fii primul pas efectuat catre incetarea eruptiei tumorii, dar bici una nici alta nu s-a adeverit pana acum, si de aceea tind sa cred k daca nici acum dupa operatia pe care mai trebuie sa o efectuez nu o sa ma vindec complet nici nu o sa ma mai recuperez vreodata. Pariez totul pe o carte, o carte ce sper sa ma trezeasca din coma existentiala a ultimilor 4 ani. Nu am strans pana acum, decat 10 000 euro, adica nici jumatate din suma. in ciuda mediatizarilor de pe Antena1 ai Antena3, pentru ca nu a fost perioada propice. Inainte de Craciun, cat si a doua zi au fost bancile inchise, iar cand s-au deschise, apoi Revelionul si aceiasi situatie, iar la cateva zile dupa, probabil omul a uitat. Oricum puterea financiara a populatiei este vadit scazuta fata de 2009, cand colegii mei au inceput Campania de strangere de fonduri pentru a ma trimite in Turcia. Dupa criza economica, din acesti ani, omul de rand a devenit mai sarac, iar cei bogati, mult mai bogati, dar asa cum am mai spus, cei care se incumeta sa rupa din putinul lor, sunt oamenii simpli, aproape la limita subzistentei, demni de toata lauda ca au putut vira cate 100 RON in cont. Putin cate putin, fulg cu fulg se face stratul de zapada consistent. Daca la inceputul campaniei eram foarte entuziasmata ca vom putea ajunge la spital cat de curand, acum chiar imi fac mari probleme ca nu voi putea strange inca 15 000 euro, daca al meu caz va fi dat uitarii. Din pacate cei care ar fi trebuit sa vada nu au vazut, sau mai bine zis nu au vrut sa vada. Ma simt legata de maini si de picioare, iar eu trebuie sa ma operez urgent. 

 Cont BRD RON: RO43BRDE230SV25479242300 EUR: RO39BRDE230SV25479322300 USD: RO35BRDE230SV25479402300 • Titular cont: Aron Alexandra – Daniela , BRD filiala Slobozia.