Operatie cu tensiune si sub presiune...

Luni, 28 ian. 2013 e ziua cea mare, este ziua „operatoare”, si toata viata imi va fi la fel.

Astazi in urma rezultaului de la RMN-ul facut ieri, s-a decis: Luni la 13:30 intru in operatie, o operatie iminenta.

Vestea buna, singura cred, este ca tumora gigant ce recidivase  in centrul creierului, in martie 2012, de care credeam ca nu mai am sanse sa „scap”, a disparut complet, observandu-se doar un firicel, o umbra de tumora. Prin ce minune nu stiu, dar Dumnezeu m-a ajutat si s-a retras.

In schimb, intr-adevar in creier s-a acumulat foarte mult lichid, ce trebuie drenat. Mi, s-a explicat ca tuturor li se formeaza lichid, dar creierul intreg, sanatos are proprietatea de a resorbi acest lichid. Din cauza celor din tara, care m-au mutilat, taind mult prea mult din creier in timpul celor trei operatii din Spitalul Universitar Bucuresti, unde medicina e la nivelul Evului Mediu, creierul meu si-a pierdut capacitatea de a resorbi lichidul ce se acumuleaza.

Singura solutie, care pe mine ma ingrozeste este implantarea unui tub de dren pe sub piele de la cap pana in abdomen. M-a asigurat neurochirurgul ca acesta nu se vede si nici nu se simte, doar ca va mai fi, pe langa taietura de la cap si o incizie mica la abdomen. Pentru totdeauna voi purta pecetea incompetentei, nepasarii si rudimentarismului sistemului de sanatate  roman si a medcilor romani.

Exact cum am anticipat mi se va face si cranioplastia, pe care o astept de 4 ani de zile, si doctorul m-a asigurat, ca in sfarsit o sa scap de arsurile si gheata pe care le simteam in timpul verii si iarna.

Era peste puterile mele sa imi imaginez un asemea calvar, cand am aflat prima data de tumora.

Operatia se face cu risc maxim, pentru ca presiunea in creier este foarte mare si intai trebuie sa aspire lichidul si apoi sa monteze drenul, cateterul. Linia mediana  a creierului este modificata si complica mult lucrurile

Acum astept ca cei ce aici sa repare raul imens pe care mi l-au facut conationalii. E frustrant cand ca gandesc ca as fi fost perfect sanatoasa daca as fi avut norocul sa ajung de la prima peratie, intr-o tara civilizata, care nu isi pedepste pacientii care din pacate au avut ghininul si tupeul sa se imbolnaveasca intr-un fel sau altul.

Si asa am mai primit cadou un hndicap, pe langa pareza, ca sa traiesti toata viata cu un cateter implantat din cap pana in abdomen de care stii ca depinde viata ta e groaznic.

Singurul risc este ca se poate infunda si  ar trebui sa imi dea de gandit cand or sa apara primele dureri de cap, si atunci o sa se impuna a fi inlocuit, chiar daca sansele sunt destul de mici si s-a intamplat la un numar restrans de pacienti. Bafta asta sper sa nu o am, ca pana acum am facut toate complicatiile posibile si poate macar asta sa ma va coleasca intrucat m-am saturat pana peste cap de starea asta de pacient, desi teoretic m-am externat de 4 ani din spital.